Ce este EGO-ul din punct de vedere Spiritual

Salut!
Azi vorbesc despre ego. În lumea spirituală se vorbește mult despre ego. De cele mai multe ori se spune ca trebuie sa ieșim din ego, sa scăpăm de el, sa îl eliminam, si chestii de genul.
Ce este ego-ul insa?
Ego-ul este un al doilea sine, creat de mintea noastră umana. Putem pune de fapt un semn de egal între ego și mintea subconstienta de care am vorbit de curând în alt video, despre ce inseamna mintea conștientă și mintea subconstienta.
El acționează în baza tuturor programarilor, în baza tuturor programelor moștenite și dobândite de-a lungul vieții umane.
Ego-ul este parte din noi, parte din omul întreg. Si ce inseamna asta? Pai înseamnă că dacă scăpăm de el, omul nu mai rămâne întreg.
Ego-ul nu este ceva rău. El este un necesar pt ca omul sa supraviețuiască pe Pământ. Ego-ul este creat de mintea subconstienta ca un apărător al omului.

Acțiunea de baza a ego-ului este specifica. Are rol sa ne apere, sa ne protejeze, din perspectiva minții omenești, adică dintr-o zona de aparent confort.
Este un sine creat de minte, sau cum se mai spune, din mental.
Mintea subconstienta este cea care însumează toate programarile esențiale ca să trăim, adică cum și ce sa mănânc, când sa merg la baie, cum sa folosesc hârtia igienica, da, deci pleacă de la informații de baza, pt supraviețuire. Doar ca ea, fiind ca un hard nelimitat, care aduna amintirile a tot ce am experimentat vreodată, în viata asta si in altele trecute, ajunge sa ne limiteze experiențele prin a crea frică. Frică de a încerca o noua experienta, de genul, daca ma gândesc la ultima oara când am făcut asta, a mers prost, si clar nu trebuie sa mai încerc. Sau, uite, un exemplu banal de programare: îmi e frica sa merg desculț prin iarba, ca sa nu iau căpușe (peste tot la TV, si prin reclame, se vorbește despre cât de nocive sunt căpușele, si astfel apare frica de a ne conecta real cu natura, de a merge desculți prin iarba, pt ca ne e frica de căpușe).
Adica în loc să fim deschisi la a experimenta, învățând cum sa ne protejăm în baza experientelor trecute, adica hai sa folosesc un spray sau ceva de protectie anti capuse, si sa am curaj sa merg prin iarba, sau pur si simplu, sa risc, ca nu e chiar asa tragic de fapt daca se prinde o capusa de mine, noi ajungem sa nu mai experimentam deloc de frică să nu o pățim. Sunt oameni care, din cauza asta, binenteles, nu din cauza capuselor, sunt alte subiecte la baza, dar ajung la un nivel atat de crescut de anxietate de nu mai pot ieși din casă.

În plus, după cum am mai spus, mintea subconstienta conține si programarile și blocajele karmice, adică cele care vin fără ca noi sa ne amintim neapărat experienta care a dus la apariția lor, si atunci e și mai greu de crezut, sau mai greu de acceptat ce spun eu acum.

Ideea este de fapt ca viata ar trebui trăită cu deschidere către nou. A renunta la ego inseamna doar a nu mai judeca oameni, situații, a nu mai pune etichete inainte de a experimenta. Adica a nu mă crede eu si credintele mele programate ca sunt cea mai desteapta, cea mai importanta, cea care stie tot, sau cel mai mult, ci sa ma dau deoparte si sa inteleg ca lumea in care traim functioneaza dupa niste principii de care eu sunt sau poate nu sunt constienta, si totul este mult mai complex, si functioneaza mult mai bine daca las lucrurile sa se aranjeze, nu daca ma impun eu.
Adica daca primesc o invitație la un eveniment, și lucrurile se aranjează în asa fel încât sa pot participa fara sa fac un mare efort, înseamnă că Universul îmi spune sa merg, pt ca e posibil sa experimentez acolo ceva. Adica daca nunmerg, posibil sa ratez o șansă. Sau e posibil pur și simplu sa ma distrez (poate am nevoie sa rad, sau sa socializez), si de unde eu nu aveam chef sa ies din casa, acolo sa ma simt foarte bine și pana la final sa ma bucur ca am mers.
Trebuie ținut cont permanent ca nimic nu este întâmplător. Totul, absolut tot ce experimentam, ce trăim, este pe principiul rezonantei, si este ceva atras de noi, pt noi, ca sa creștem.
Și ego-ul se hrănește doar pe el, nu hrănește sufletul, cum s-ar putea crede. Ego-ul face doar acțiunile si alegerile care servesc zonei de confort, care e un confort aparent doar. De fapt ne tine în ce știm, în ce cunoaștem deja, și nu ne lasă să experimentam. Sufletul are nevoie de bucurie, nu de apatie, sau de relaxare din lene si plictiseală. Starea de liniște când stau și ma odihnesc, în vacanta sa zicem, pentru cei ce se bucura când vine o pauză de la job de exemplu, aia nu e bucurie și fericire autentică. Aia e doar sustragere de la cotidian, si secreție forțată de dopamina și ce alți hormoni ai fericirii se mai secreta.

Sinele autentic nu simte nevoia de pauza de la cotidian, pentru ca viata trebuie construita în asa fel încât sa ne placa ce facem în fiecare clipa, nu doar 2 zile pe săptămână. Si daca invatam sa schimbam rolul de la conducerea vieții noastre, adică sa conducă sinele nostru, nu ego-ul, starea noastră ar trebui sa fie preponderent de mulțumire, de satisfacție, de încredere, entuziasm, bucurie.

Înclusiv în scrierile bisericești, se vorbește de ego. Bine, se vorbește despre lepădarea de sine, dar de fapt e vorba despre ego. E vorba despre a lăsa ego-ul deoparte, adică toate programarile, tot ce credem si tot ce NE credem, judecata, si orgoliul, tot ce am spus mai devreme, si sa îmbrățișăm deschiderea la nou, iubirea, empatia, compasiunea, acceptarea, și credința. Pt ca da, când reușim sa punem ego-ul în serviciul Sinelui, adică lasam EU-l nostru autentic sa decidă sau mai bine spus sa se lase ghidat de divinitate, atunci se ajunge la armonia de care se vorbește… nu știu.. în iluminare.
Știu, sunt cuvinte mari, dar… de fapt nu sunt. E simplu de fapt, e greu doar de aplicat, si durează ceva timp într-adevăr. Dar pt ce trăim, dacă nu pt asta, pt a ajunge la fericirea autentică, aia venita din bucuria și fericirea sufletului?
Mai vorbim…

Alte articole despre dezvoltare spirituala