Azi vorbesc despre vindecare. Despre vindecarea corpului fizic, cu ajutorul terapiilor, tratamentelor de orice fel, naturiste, sau alopate, vindecarea cu ajutorul terapiilor energetice, spirituale, șamanice, sau cum se mai numesc ele, și implicit folosindu-se plantele, ierburile, care sunt folosite in unele forme de terapii de genul, de tipul aiowaska, sau cele ușoare de tipul ceaiuri, tincturi, uleiuri esențiale, si tot asa. De asemenea aici includ si operațiile, si tratamentele medicamentoase , din medicina tradițională alopata, diagnosticele și modul de tratare și prevenție.
Am mai vorbit despre asta, direct sau indirect în alte video-uri, dar acum am zis sa fac un material mai concis, unde sa înglobez tot.
O sa încep cu începutul, si anume de unde pornesc afectiunile din corpul fizic.
Omul, ca structura, este creat din corp fizic, care acest corp fizic contine si corpul eteric, adica viata din noi, apoi este corpul energetic, apoi suflet, si sine superior, sau divin, fiecare cum simte sa ii spună.
Ca idee, doar omul are atâtea corpuri. Animalele au doar corp fizic, eteric, si astral, plantele doar corp fizic și eteric, iar obiectele moarte nu au decât corp fizic.
Sunt multe informații, pt unii dintre voi e posibil sa fie nevoie sa reluați vizionarea de mai multe ori.
Sa revin la corpul uman. Corpul fizic conține mintea, si gândurile. Tot el conține si informația. În alt material separasem informația de corpul fizic, insa da, ea face parte din corpul fizic, pt ca e conținută in ADN. Apoi, corpurile energetice conțin emoțiile noastre, simțirea la nivel de emoții. Se mai numesc și corpurile, sau corp astral.
Apoi mai avem Sufletul si Sinele , Sinele divin, sau sinele superior, sau spiritul. Toate sunt cuvinte care virbesc despre același lucru, și anume la partea din noi care este fiu de Dumnezeu.
Bun… acest spirit, sinele nostru vine la încarnare in viata pe Pamant, ca sa evolueze. Evoluția se face printr-un singur fel. Unul singur doar. Prin evoluția spirituală, care are loc odată cu armonizarea corpului astral, adică armonizarea emoțiilor.
David Hawkins a studiat și a creat harta emoțiilor noastre, si a numit-o harta conștiinței umane.
Va las din nou referință la ea. Spun din nou, pt ca am mai vorbit despre ea și în alte materiale.
Buun… să explic acum și care este legatura între ce spun acum și afectiunile din corpul fizic.
Corpul fizic se creează în baza informației din ADN. Înfățișarea noastră, fizionomia, forma corpului, postura, felul în care vorbim, în care ne comportăm, totul, dar tot corpul nostru fizic este creat în funcție de ce continem în ADN.
ADN-ul nostru conține informație care are la bază programarile karmice, si dobândite, despre asta nu mai explic pt ca e un întreb material filmat doar despre asta.
Toate aceste informații pot fi citite pe noi, pe corpul nostru, pt ca sunt studii scrise, după cum am mai spus, în care se descrie tot, cat si in astrologie, numerologie, cheile genelor, si toate științele care conțin informații despre om.
Emoțiile noastre, de asemenea lasă stampila pe corpul nostru, o data ca aspect, ca trasaturi, si o data ca afecțiune în corpul fizic. Adica greutate ridicată a corpului, adică tendinta de îngrășare, afectiuni ale ochilor, de la cele mai simple, cum e miopia, pana la altele complexe, bolile de orice fel, gastrita, diabet, probleme cu tiroida, pana la cele grele, cum e cancerul. Toate, absolut toate afectiunile din corpul fizic sunt de fapt emoții, adică afectiuni ale corpului astral, care nu au fost rezolvate, nu au fost vindecate, si usor usor au apărut în corpul fizic. Corpul fizic este ultimul corp din toatabstructura noastră în care apar afectiunile, deci dacă o boala, sai afecțiune apare în corpul fizic, înseamnă că ea persista în corpul energetic de muultă vreme. Bine, de aia și avem atâtea vieți, pt ca ce spun eu acum, vindecarea corpului energetic, are loc în extrem de mult timp.
Asta nu trebuie sa ne sperie. Fiecare putem sa vindecam într-o viata extrem de mult. Unii o fac, alții sunt controlati de minte, si se fac ca nu vad, ca poate trece, si na, vin la reîncarnare de câte ori trebuie.
Despre ce cauza sta la baza fiecarei afectiuni din corpul fizic, sunt multe cărți, dar eu ma raportez de obicei la una doar, la Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor, scrisa de Jacques Martel.
Acolo explica destul de în detaliu care este cauza, sau cauzele emoționale, si la fiecare articol exista și o afirmație de vindecare, care sa ajute la reprogramarea ADN-ului.
Buun… și acum ca tot am zis de ajutor, ca afirmațiile din carte ajuta la reprogramare, adică ajuta sa se reprogrameze informația din noi, ca sa se vindece boala, acum duc vorba și la subiectul de la care am pornit, si anume ajutoarele noastre, tratamentele, si terapiile la care putem apela.
Tratamentele sunt de 2 tipuri: cu structura energetica la pachet, sau fără. Si cand spun asta, ma refer la viata din corpuri, la corpul eteric, cum i se mai spune.
Medicina alopată nu vindeca cauza. Deci asta sa fie clar. Medicina alopata vindeca doar efectele din corpul fizic, pentru ca nu lucrează și pe vibrație energetica. Medicamentele sunt chimice, si nu au frecvența care sa rezoneze cu corpul uman complet, adică nu lucrează și pe zona energetica, nu au viata în ele. Deci medimantele nu au decât corp fizic, fără nimic altceva.
La fel si operațiile făcute de medici. Ei repara în cirpul fizic chestii, scot chisturi, repara organe, dar informația din ADN rămâne. Si daca nu se lucreaza concomitent si pe emotiile care stau la cauza afectiunilor, boala reapare, recidivează.
Atenție, acum vorbesc despre vindecarea pe termen lung, nu despre durere. Normal ca la durere, se poate lua o pastila, si trece. Bine, nu trece de fapt, doar nu o mai simțim noi, pt ca pastila amorțește simțurile corpului fizic.
Ok, sa trec la tratamentele naturiste. Uleiurile esențiale, ceaiurile, si tot ce e făcut din natura, are corp eteric. Deci poate sa ajute mai mult. Ele pot reprograma ADN-ul insa daca nu se intervine si pe campurile energetice, prin vindecare emotionala, si prin procesarea si armonizarea emotiilor, toată reprogramarea asta se poate rescrie înapoi. Pt ca ADN-ul este permanent în relație cu corpul astral, deci, cu emoțiile. Si daca eu ma vindec aparent cu ajutorul uleiurilor sa spunem, dacă nu rezolv și conflictul interior emoțional, toată informația din emoțiile mele va programa înapoi ADN-ul, care din nou va crea boala în corpul fizic. Si aceeași poveste este valabila și pt terapiile energetice, sau cum vrea fiecare sa le numească.
Deci ce încerc eu sa spun este ca nici un tratament, terapie, sau orice altceva extern noua nu ne poate vindeca. Toata puterea sta în noi, si in lucrul cu emoțiile noastre. Dacă vrem sa vindecam permanent o afecțiune, trebuie sa ne vindecam emoțional, și să ajungem la armonie.
Si implicit… pana la momentul în care sa avem armonie totala în noi, adică sa nu mai simțim emoții de frecventa joasă, pana atunci noi vom avea de vindecat. Si este în regula, si eu, și voi, toți avem de vindecat și de armonizat. E important doar sa știm toate aceste aspecte, ca sa știm sa ne folosim de ele în viață si in evoluția noastră.
Ca sa trec acum și la partea pământeană din ecuație, pt cine vrea sa vadă toată lista cu materiale, un suflet bun m-a învățat sa fac un link de linktr.ee, unde se găsesc apoi toate linkurile către orice vreau eu sa pun acolo ca și referință. Îl las în bio, în descriere, sau în comentarii, ca sa îl puteți accesa mai ușor.
Si… mai vorbim
Alte articole despre dezvoltare spirituala
Nevoia de CONTROL – Ce putem controla real în viața noastră?
Azi vreau sa vorbesc din nou despre nevoia de control. Pana acum am vb doar din perspectiva spirituală, si cu siguranță mulți nu au rezonat pt ca cine e în ...
Cine face alegerile: SUBCONȘTIENTUL, sau Conștientul?
Intrebarea este: daca subconstientul alege pt noi, sau noi putem face acest lucru. Răspunsul e mai complex, o sa las în descriere sau în comentarii link către materialul despre mintea conștientă ...
Emoțiile sunt bune / rele, sau sunt BENEFICE și atat?!
De curând am fost într-o conjunctură în care se purta o discuție despre pozitivism, despre atitudine pozitiva, si subiectul era oarecum ca starile negative nu sunt bune. Ca depresia nu ...
Care este SCOPUL real in viață
Azi vreau sa vorbesc despre scopul în viață. Si nu, nu ma refer la scopul ala pur spiritual, de evoluție. Nu. Vreau sa vorbesc despre ala, cel mai de ...
Ce rol au terapiile, tratamentele și orice extern noua, în vindecarea corpului fizic
Azi vorbesc despre vindecare. Despre vindecarea corpului fizic, cu ajutorul terapiilor, tratamentelor de orice fel, naturiste, sau alopate, vindecarea cu ajutorul terapiilor energetice, spirituale, șamanice, sau cum se mai numesc ...
Despre CUVINTE și comunicarea verbala din punct de vedere SPIRITUAL
Azi vorbesc despre…. Cuvinte. Am studiat deja de mulți ani zona de comunicare verbala și non verbala, adica partea de exprimare prin cuvinte, si partea de limbaj al corpului, si ...
Afirmațiile pozitive în Evoluția SPIRITUALĂ
Salut! Azi vreau sa vorbesc despre afirmații pozitive și despre cum funcționează practica de a le folosi în evoluție. După cum v-am obișnuit, eu vorbesc atat aici, cat si in ...
Despre blocaje pe Chackra GÂTULUI
Azi vreau sa vorbesc despre curajul de a spune ce simt, ce vreau sa spun, sau ce am nevoie sa spun. Mulți oameni au blocaje pe comunicare. Ele se observa când ...
Despre JUDECATĂ și Invidie
Salut! Azi vreau sa vorbesc despre judecata. Prima data când am constientizat ca judec a fost în urma cu 3 ani. Eram la un curs de face reading, de citirea chipului, ...
Despre proiectarea și integrarea unor EMOȚIILOR venite/preluate de la alții
Am experimentat ceva de curând și m-am gandit sa povestesc mai departe pt ca sigur e de ajutor mesajul. Am sa dau niște nume fictive, deoarece vreau sa exemplific ceva ce ...
Ce este EGO-ul din punct de vedere Spiritual
Salut! Azi vorbesc despre ego. În lumea spirituală se vorbește mult despre ego. De cele mai multe ori se spune ca trebuie sa ieșim din ego, sa scăpăm de el, sa ...
ZÂMBETUL ca formă de TERAPIE Emoțională
Salut! Azi vorbesc despre zâmbet. Am mai vorbit scurt despre asta in trecut, dar deja sunt vreo 3 luni de când practic zâmbitul la comanda, ca forma de terapie, si pot sa ...
Mintea CONȘTIENTĂ vs Mintea SUBCONȘTIENTĂ – ce înseamnă și ce le deosebește
Azi vreau sa detaliez și să explic diferența dintre mintea conștientă și mintea subconștientă. Nu o sa vorbesc despre știință, găsiți explicațiile științifice foarte usor pe internet. Despre partea și ...
Despre Karma și Programe moștenite si dobândite
Azi am sa vorbesc despre karma, programari și trăsături fizice derivate din ele și cum vad eu descrierile si definitiile lor prin prisma atat științifică cât și spirituală. Va fi ...
Despre COMUNICARE si despre „a-mi spune Adevarul”
Știți povestioara aia în care i se cere cuiva sa arunce un pahar pe jos, si apoi îl intreaba: s-a spart? Celalalt spune: da. Ok, acum cere-i iertare paharului. A revenit ...
Despre INVIDIE și ce să facem când o simțim
Am primit o întrebare legat de invidie. Persoana care mi-a scris spunea ca în momentul în care afla de o prietena ca pleacă în vacanta în alta tara, de genul ...
Rolul de VICTIMĂ si variațiile lui
Salut. Azi voi vorbi despre rolul de victimă, si variațiile lui, și cum ma raportez eu la cineva care se afla în rol de victima. Victimele sunt cei ce dau vina ...
Starea fără GANDURI
Azi mi-am propus sa vorbesc despre cum elimin sau cum controlez eu gandurile. La început, cand nici măcar nu știam ce inseamna starea fără gânduri, mi se părea imposibil sa stau ...
Procesul unei CONSTIENTIZĂRI
Când ma întreabă cineva cum se ajunge la evoluție, eu raspund ca trebuie lucrat cu sine. Bine bine, lucrat, dar cum? Putina lume înțelege ce înseamnă de fapt asta. Am să ...
Despre Emoția de FRICĂ si Frica de EMOȚII
Am vorbit in ultimul video despre primii pași în vindecarea unui blocaj emoțional. Am primit un comentariu, si m-am gândit sa răspund printr-o explicație mai detaliata. Emotia de frica e amplificata de ...
Cum se vindecă un BLOCAJ Emoțional
Am primit intrebarea cum se vindeca o rana emoțională, după conștientizarea ei. Conștientizarea unei rani sau al unui blocaj este primul pas spre vindecare. Apoi vine acceptarea, pt ca unii după ...
Jurnal Spiritual – Momente despre renunțarea la EGO si la Control
Azi o sa povestesc ceva. În weekendul ce tocmai a trecut am fost cu familia la munte. Am plecat vineri, am luat copiii mai devreme de la școală, si am ...
Jurnal spiritual – Despre TELEPATIE, tehnică practică
Ieri si azi am primit semne ca e musai sa filmez din nou. Prima idee care mi-a venit în minte, ca subiect pt video a fost o întâmplare de acum ...
Jurnal spiritual – Despre renunțarea la CONTROL
Toată lumea vorbește despre energiile momentului. Ca a fost portal 08.08, ca a fost luna plina de nu stiu care, ca e vibrația Schumann care ba e în 5D, ba ...
Jurnal spiritual – Despre curajul de a spune NU
De cand am început activitatea mea online legata de spiritualitate, în drumul meu apar des persoane care au impresia ca sunt mai importante decât altele, și „problema” lor este mai ...
Jurnal spiritual – Despre Dorințe și MATERIALIZAREA lor
Ma leg de un citat al lui Teal Swan ca sa povestesc ceva. Citatul era: Nu e posibil sa nu mai avem dorințe. Simplul fapt ca ne dorim asta, e o ...
Despre ieșirea din MENTAL și integrarea Evolutivă
Multă vreme, după trezirea mea spirituală, auzeam că eu sunt în mental. Mă tot gândeam ce o fi asta, ce însemna, pt că nu înțelegeam termenul nici măcar la nivel ...
Despre ATAȘAMENTE – Partea 2
Am vorbit in ultimul video despre atașamente, si spuneam că ce credeam și simțeam legat de alimentație, acum nu mai simt deloc, din contra, am revenit la a manca orice. ...
Despre ATAȘAMENTE – Partea 1
Ma gândeam azi ca în ultima perioada, chiar la nivel de zile, si chiar de ore sau minute, mi se schimba convingerile la poluri opuse chiar. Sunt deschisa la informatie și ...
Despre FRICI – Cum le identificăm si cum le depășim
Azi m-am gandit sa vorbesc despre frici. Fricile ne blochează, ne stresează, ne paralizează de fapt, si de frica nu mai putem alege, nu mai putem exercita liberul arbitru, pt ...
Jurnal spiritual – Ce DAI, aia Primești
De curand am fost sa îmi iau sosește. Am eu un magazin de unde îmi iau, aproape de casă, si pt ca trebuie sa mai iau pt cineva, care ...
Despre conștientizări, frici si cum le depășim
Zilele trecute am fost abordată de către o urmăritoare. Deja m-am obișnuit cu persoane care îmi spun ca ma urmăresc pe social media, insa pana acum, toți au fost cunoscuți. ...
Cum ascultăm INTUIȚIA când vine vorba de activități si practici spirituale
Am vazut multe recomandari de practici spirituale, meditatii, posturi, yoga, respirații, rugaciuni, care vin la pachet cu o poziție impusa, cu niște direcții restrictive de executare, pe principiul ca altfel ...
Despre PROGRAMĂRI Mentale – Partea 2
Am văzut un video dimineața al unei doamne dr cică, care spunea ca daca bem cafea dimineața pe stomacul gol, o sa ne doară stomacul, si facem gastrita. Ca cică ...
Despre PROGRAMĂRI Mentale – Partea 1
Am primit zilele trecute o întrebare într-un comentariu pe tik tok. Dacă am studiat neurostiinta. 😅 Parca mi-a sunat cunoscut, parca Paul Olteanu vorbeste despre asta?! Oricum, nu știam că este ...
Mesaje Motivaționale ce programeaza SUBCONȘTIENTUL
Salut! Am găsit pe facebook poza prezentată în video și vreau sa o comentez puțin. In traducere: Când nu poți controla ce se întâmplă, provoacă-te să controlezi felul în care răspunzi, în care ...
Vindecarea cu BIOENERGIE
Noi oamenii suntem ființe multidimensionale. Suntem alcătuiți din materie, informație, spirit și suflet. Am detaliat în ale video-uri despre asta. Corpul nostru este capabil sa se regenereze permanent, ceea ce și ...
Despre SPIRITUALITATE, părinți si Copiiii
Am văzut de curând un video care circula pe social media, o parte dintr-un podcast … dar nu mai spun al cui, ca imi sare in cap jumătate de Romanie, ...
Despre INTUIȚIE si relatia cu Sinele superior
Tot spun in video-urile mele, ca de ceva vreme îmi ascult si ma ghidez după intuiție. Pentru cine nu stie, intuiția este una cu sinele superior, sau cu spiritul nostru, ...
Cine sunt si de unde stiu toate informatiile despre care vorbesc
Salutare! A venit vremea sa vorbesc despre mine. Sunt Roxana Dumitru, si azi voi vorbi despre cine sunt eu, si de unde știu tot ce stiu? De aceasta data, când ma refer la ...
Despre dorințe si MATERIALIZAREA lor – Tehnica practică
Toată viata am încercat să materializez. Adică dorințele mele să devina realitate. Am văzut filmul „Secretul”, am încercat prin muncă, prin vizualizare, degeaba. Parcă cu cât îmi doream mai mult, ...
Ce înseamnă când ajutăm pe cineva
Ce înseamnă când spunem, când gândim, sau cand chiar facem ceva pt altcineva? De curand o prietena mi-a reamintit ceva ce unii dintre noi stim deja, dar de care unii încă ...
Cum mă ajut eu de Psalmul 50
Azi am sa vorbesc într-o energie orientată mai spre biserica, spre ortodoxism, pentru ca eu sunt născută si botezată creștin ortodox. Sunt Roxana Dumitru, si azi voi vorbi despre rugăciunea care ...
Ce se întâmplă când ne vorbește cineva urât
Ce se intampla cand ne vorbeste cineva urat? Cand ne injura cineva, sau cand pur si simplu ne trezim in fata unor replici sau atacuri verbale in energie joasă? Cum ...
Ce înseamnă IUBIREA
Ce as face daca as fi iubirea? Am citit undeva acest rand si mi s-a părut genial. Sunt Roxana Dumitru, si sunt un suflet pe drumul meu spre evoluție. Hai sa analizam. Iubirea ...
Legea Oglindirii – Ce înseamnă când ne enervăm pe cineva
Am mai vorbit de oglindire, dar e un subiect atat de vast, cum de altfel toata zona spirituală este extrem de vastă ca informație, încât cel mai probabil voi mai ...
De unde am plecat și cum am ajuns unde sunt acum
Sunt Roxana Dumitru, si sunt un suflet pe drumul meu spre evoluție. In acest video voi vorbi despre parcursul meu, despre de unde am plecat si cum am ajuns unde sunt ...
Cum te SIMȚI? Raspuns: Foarte BINE!
M-a întrebat cineva zilele trecute dacă sunt obosita. Era vineri seara, eu trezita foarte de dimineață, după o zi full la munca, după încă câteva ore de așteptare într-o conjunctură ...
Ce implică EVOLUȚIA Spirituală
Sunt Roxana Dumitru, si sunt un suflet pe drumul meu spre evoluție. In acest material voi vorbi despre ce implica evolutia spirituala. Cum ajungem mai repede in punctul de intelegere si ...
Vibratie versus FRECVENȚĂ – Ce înseamnă și cum le catalogăm
Sunt Roxana Dumitru, si sunt un suflet pe drumul meu spre evoluție… In acest material vreau sa vorbesc despre vibrație si frecvența, ce inseamna si cum le deosebim. Am purtat o discuție ...
Ce înseamnă și cum se simte EVOLUȚIA Spirituală
Sunt Roxana Dumitru, si sunt un suflet pe drumul meu spre evoluție… In acest material vreau sa vorbesc putin despre ce inseamna si cum se simte evoluția spirituală. Multi cred ca evoluția ...
Cum folosim LIBERUL ARBITRU în beneficiul nostru
Se vorbește mult despre liber arbitru. Avem 2 înțelesuri: Primul, înțelesul logic, cel din dictionar, liber arbitru egal libertatea de a alege, de a controla, si 2, liberul arbitru în varianta spirituală. Multe ...
Cum gestionăm EMOȚIILE – Partea 2
Emotiile sunt partea cea mai importanta din viață. Mulți se concentrează pe bani, pe sănătate, pe partea fizica și materiala, cand de fapt partea emoțională este cea care are nevoie de ...
Legea Oglindirii – Ce înseamnă când judecăm pe cineva
Încep prin a spune ca noi toti suntem egali ca si suflet, spirit, fii de Dumnezeu. Toti ne naștem pe Pamant cu scopul evoluției spirituale. Stiu ca asta pare a ...
Intuiția și comunicarea cu sinele superior
Pentru mine, astazi si ultimele zile au fost despre renuntare, despre acceptare, si despre a domoli sau a renunta la ego, la orgoliul.M-am trezit in situatii in care am fost ...
Milă versus Compasiune. Care emoție e benefică?
De cand sunt pe drumul meu, la un moment dat am inteles ca toti suntem unici, toti suntem fii de Dumnezeu, toti suntem egali. Si totodata, toti avem experiente proprii, ...
Cum identificăm meseria ideală
Cum identificăm meseria ideala pentru fiecare dintre noi? Noi toti avem din naștere multiple talente, pe care unii au curajul și puterea sa le vadă, alții nu. Si toate pot fi ...
Cum identificăm nevoia de CONTROL și cum o vindecăm
Foarte mulți dintre noi au o nevoie foarte mare de control fata de tot ceea ce ii înconjoară. Se lupta toata viata sa controleze toate acțiunile si activitățile pe care le ...
Ce înseamnă când vorbim despre alții
M-am obișnuit cand vorbesc, sa vorbesc doar despre experienta mea, despre drumul.meu. Pt ca doar din papucii mei pot sa spun cum se simte o experienta sau alta. Restul, sunt ...
Increderea de sine vs egocentrism
Despre curaj și despre cum este percepută evoluția din punct de vedere al încrederii de sine. Oamenii autentici au tendinta sa isi adune in jur un grup de oameni cu aceleasi ...
Cum identificam activitatile care ne sunt benefice? Partea 3
In videourile mele eu fac referire la trairea conștientă, in simțire. Trăirea in prezent, cea conștientă, care deprogrameaza multe din straturile programate anterior. Legat de experienta mea, cea povestită in video, ...
Ne place sau NU ne place meseria pe care o practicam?
Ne bucurăm sau nu ne bucurăm, când vine ziua de luni, sau ziua de vineri? Zona de confort creata de mintea programată este atat de „calda”, încât chiar daca de multe ...
DESPRE EMOȚII – Cum identificăm ce e BINE pentru noi și ce nu?
Subiectul de la care a pornit ideea de a filma acest video a fost faptul ca mulți oameni nu sunt mulțumiți de meseria lor. Nu am reușit sa cuprind toata ideea ...
Cum gestionăm EMOȚIILE? Partea 1
De 2 ani incoace am pornit pe un drum accelerat de redescoperire personala și de ascensiune spirituala. Am decis de curând sa pornesc o serie de videoclipuri in care sa ...
Relația cu INTUIȚIA și cu Sinele superior
Tot spun in video-urile mele, ca de ceva vreme îmi ascult si ma ghidez după intuiție. Pentru cine nu stie, intuiția este una cu sinele superior, sau cu spiritul nostru, ...