M-a întrebat cineva zilele trecute dacă sunt obosita. Era vineri seara, eu trezita foarte de dimineață, după o zi full la munca, după încă câteva ore de așteptare într-o conjunctură anume, care alte dati as fi privit-o ca fiind foarte stresantă. Eram deja spre final, era în jur de ora 8 seara. Si cand am primit întrebarea, am avut o revelație. Pt ca spre deosebire de alți ani, când la primul deget pe care mi-l oferea cineva, eu luam toata mana. La prima intrebare legat de cum mă simt, răspunsul era invariabil ca nu sunt bine. Si chiar nu eram pe atunci. Aparent totul era perfect, și nu as fi avut nici un motiv de grijă, si totusi, eu simțeam tot timpul să mă vait, să mă plâng, si să îmi plâng de milă. Eram deprimată permanent, deși pe față afișam un zâmbet continuu.
Revelația de vineri seara a fost legata de cum mă simțeam. Ma simțeam obosită fizic, pt ca totusi erau multe ore de nesomn, eram nemancata, eram obosită de faptul ca copiii au stat cu mine in orele de asteptare și ma obosise plictiseala în care erau, si nerăbdarea lor. Eram obosita pt ca avusesem si o zi de munca normală, care usor ma epuizase fizic datorita pozitiei de lucru, pt ca imi solicita spatele, dar si emotional, pt ca eu ma implic cu totul in munca mea. Dar cam atât.
Eram foarte bine de fapt. Pt ca oboseala fizica nu se compara cu cea emoțională. Nu se compara cu oboseala cauzată de stres. Mi-a amintit de fapt de zilele si nopțile pierdute în tinerețe, când mergeam la club, de fapt la discotecă, și apoi dimineața mergeam direct la job 😀. Starea aia de epuizare fizica, dar cu bucurie și entuziasm în suflet.
Eram foarte bine, si asta am și răspuns. Ca sunt foarte bine. Doar putin obosita. Si ce bucurie am simtit când am spus asta. A fost ca o declarație de forta de bucurie, de triumf asupra minții subconștiente care în trecut ma făcea sa ma vait pt orice. Acum chiar ma pot bucura pt orice si satisfacția și bucuria ca pot face asta sunt nemărginite. Vad doar partea buna din orice, si trăiesc în bucuria ca pot da constient valoare pozitiva oricărui aspect din viata mea.
Si toate astea pt ca am crescut ca și nivel de constiinta. Pt ca imi fac treaba zilnic, pt ca sunt consecventa, si nu ma delas. Pt ca știu și cred ca fiecare efort depis da roade fix în direcția asta, de a simți bucuria și fericirea neconditionate
Alte articole despre dezvoltare spirituala
Ce înseamnă când ajutăm pe cineva
Ce înseamnă când spunem, când gândim, sau cand chiar facem ceva pt altcineva? De curand o prietena mi-a reamintit ceva ce unii dintre noi stim deja, dar de care unii încă ...
Cum mă ajut eu de Psalmul 50
Azi am sa vorbesc într-o energie orientată mai spre biserica, spre ortodoxism, pentru ca eu sunt născută si botezată creștin ortodox. Sunt Roxana Dumitru, si azi voi vorbi despre rugăciunea care ...
Ce se întâmplă când ne vorbește cineva urât
Ce se intampla cand ne vorbeste cineva urat? Cand ne injura cineva, sau cand pur si simplu ne trezim in fata unor replici sau atacuri verbale in energie joasă? Cum ...
Ce înseamnă IUBIREA
Ce as face daca as fi iubirea? Am citit undeva acest rand si mi s-a părut genial. Sunt Roxana Dumitru, si sunt un suflet pe drumul meu spre evoluție. Hai sa analizam. Iubirea ...
Legea Oglindirii – Ce înseamnă când ne enervăm pe cineva
Am mai vorbit de oglindire, dar e un subiect atat de vast, cum de altfel toata zona spirituală este extrem de vastă ca informație, încât cel mai probabil voi mai ...
De unde am plecat și cum am ajuns unde sunt acum
Sunt Roxana Dumitru, si sunt un suflet pe drumul meu spre evoluție. In acest video voi vorbi despre parcursul meu, despre de unde am plecat si cum am ajuns unde sunt ...
Cum te SIMȚI? Raspuns: Foarte BINE!
M-a întrebat cineva zilele trecute dacă sunt obosita. Era vineri seara, eu trezita foarte de dimineață, după o zi full la munca, după încă câteva ore de așteptare într-o conjunctură ...
Ce implică EVOLUȚIA Spirituală
Sunt Roxana Dumitru, si sunt un suflet pe drumul meu spre evoluție. In acest material voi vorbi despre ce implica evolutia spirituala. Cum ajungem mai repede in punctul de intelegere si ...
Vibratie versus FRECVENȚĂ – Ce înseamnă și cum le catalogăm
Sunt Roxana Dumitru, si sunt un suflet pe drumul meu spre evoluție… In acest material vreau sa vorbesc despre vibrație si frecvența, ce inseamna si cum le deosebim. Am purtat o discuție ...
Ce înseamnă și cum se simte EVOLUȚIA Spirituală
Sunt Roxana Dumitru, si sunt un suflet pe drumul meu spre evoluție… In acest material vreau sa vorbesc putin despre ce inseamna si cum se simte evoluția spirituală. Multi cred ca evoluția ...
Cum folosim LIBERUL ARBITRU în beneficiul nostru
Se vorbește mult despre liber arbitru. Avem 2 înțelesuri: Primul, înțelesul logic, cel din dictionar, liber arbitru egal libertatea de a alege, de a controla, si 2, liberul arbitru în varianta spirituală. Multe ...
Cum gestionăm EMOȚIILE – Partea 2
Emotiile sunt partea cea mai importanta din viață. Mulți se concentrează pe bani, pe sănătate, pe partea fizica și materiala, cand de fapt partea emoțională este cea care are nevoie de ...
Legea Oglindirii – Ce înseamnă când judecăm pe cineva
Încep prin a spune ca noi toti suntem egali ca si suflet, spirit, fii de Dumnezeu. Toti ne naștem pe Pamant cu scopul evoluției spirituale. Stiu ca asta pare a ...
Intuiția și comunicarea cu sinele superior
Pentru mine, astazi si ultimele zile au fost despre renuntare, despre acceptare, si despre a domoli sau a renunta la ego, la orgoliul.M-am trezit in situatii in care am fost ...
Milă versus Compasiune. Care emoție e benefică?
De cand sunt pe drumul meu, la un moment dat am inteles ca toti suntem unici, toti suntem fii de Dumnezeu, toti suntem egali. Si totodata, toti avem experiente proprii, ...
Cum identificăm meseria ideală
Cum identificăm meseria ideala pentru fiecare dintre noi? Noi toti avem din naștere multiple talente, pe care unii au curajul și puterea sa le vadă, alții nu. Si toate pot fi ...
Cum identificăm nevoia de CONTROL și cum o vindecăm
Foarte mulți dintre noi au o nevoie foarte mare de control fata de tot ceea ce ii înconjoară. Se lupta toata viata sa controleze toate acțiunile si activitățile pe care le ...
Ce înseamnă când vorbim despre alții
M-am obișnuit cand vorbesc, sa vorbesc doar despre experienta mea, despre drumul.meu. Pt ca doar din papucii mei pot sa spun cum se simte o experienta sau alta. Restul, sunt ...
Increderea de sine vs egocentrism
Despre curaj și despre cum este percepută evoluția din punct de vedere al încrederii de sine. Oamenii autentici au tendinta sa isi adune in jur un grup de oameni cu aceleasi ...
Cum identificam activitatile care ne sunt benefice? Partea 3
In videourile mele eu fac referire la trairea conștientă, in simțire. Trăirea in prezent, cea conștientă, care deprogrameaza multe din straturile programate anterior. Legat de experienta mea, cea povestită in video, ...
Ne place sau NU ne place meseria pe care o practicam?
Ne bucurăm sau nu ne bucurăm, când vine ziua de luni, sau ziua de vineri? Zona de confort creata de mintea programată este atat de „calda”, încât chiar daca de multe ...
DESPRE EMOȚII – Cum identificăm ce e BINE pentru noi și ce nu?
Subiectul de la care a pornit ideea de a filma acest video a fost faptul ca mulți oameni nu sunt mulțumiți de meseria lor. Nu am reușit sa cuprind toata ideea ...
Cum gestionăm EMOȚIILE? Partea 1
De 2 ani incoace am pornit pe un drum accelerat de redescoperire personala și de ascensiune spirituala. Am decis de curând sa pornesc o serie de videoclipuri in care sa ...