Eu si scrisul

Pentru mine scrisul a fost dintotdeauna dificil.

Îmi amintesc de când eram copil că îmi era teama să scriu. La scoala nu aveam deloc inspirație când trebuia să fac vreo compunere sau să creez ceva prin scris.
Toată viața am crezut că talentul meu principal este desenul, deși, experiența mi-a tras cateva semnale de alarma. La geometrie nu am vazut niciodată în spațiu. Nici acum nu vad. Sunt un excelent make-up artist de salon, pe machiaj de înfrumusețare, dar dacă mă pune cineva să execut pictură pe corp, sau pe față, de tipul body-painting, deja mă pune în dificultate. Nu spun că nu m-aș descurca, ci că nu m-am perfecționat pe zona asta, și nu m-aș simți în largul meu.

Si cu scrisul cam tot așa a fost.

Toate abilitățile artistice, scrisul, dansul, desenul, muzica( mă refer la cântat), pe toate le am intuitiv, dar nu am urmat calea lor decât în privința desenului, prin machiaj, și implicit am ajuns la a crea echilibru pe față prin redesenarea trăsăturilor principale, sprâncene, buze, ochi. Anii m-au purtat prin diferite experiențe în care pentru a mă promova, pe mine si serviciile mele, a trebuit să am expunere mediatica, pe tv si online, în interviuri filmate și articole scrise. Am avut trac dintotdeauna, și am învățat sa îl depășesc.  Am plecat de la bâlbâieli cronice, si am ajuns la a da interviuri în emisiuni live,  fara cel mai mic gram de emoție. Cu răbdare și exercițiu.

La fel și cu scrisul. Când am creat acest site, acum mulți ani, era printre primele pe această nișa din România. M-am descurcat singură, întrucât web design-up nu era la nivelul de acum, și oferta pentru crearea de site-uri era foarte mică.  Am scris singură articolele, textul din paginile de servicii, și ușor ușor l-am creat. Ulterior am avut un ajutor de nădejde, un prieten bun care m-a ajutat să îi creez o față frumoasă, aceeași pe care o vedeți și acum.
Apoi a apărut facebook-ul. Mi-a plăcut dintotdeauna să scriu în postări, și mi s-a părut antrenant să scriu știind că acel text poate fi citit de extrem de mulți oameni. Bine, același lucru era valabil și pentru site, dar pe site stiam că intră doar persoanele interesate de serviciile mele. Pe facebook stiam că eram „expusă” judecăților tuturor ce citeau, și atunci clar frica a fost mai mare. Am trecut prin teama de a mă exprima, care s-a reflectat într-un limbaj „de lemn” cum ar spune un bun prieten. La bază era clar o neîncredere de sine, coroborată cu încă niște blocaje despre care probabil voi vorbi în articole următoare, dar peste care mi-a fost foarte dificil sa trec. A fost dificil in primul rând pentru că pe atunci nu știam cum se depășește o frică, un blocaj. Și implicit, fugeam de greutate, fugeam de ce mă speria, sau mă mascam în altceva care sa „dea” mai bine ca imagine. Și așa ieșeau texte reci, fără fond, fără emoție, doar o înșiruire de cuvinte goale de sentimente, doar cu sens tehnic și practic.
De 2 ani încoace am început un drum de redescoperire de sine care m-a ajutat și să încep să scriu. Am început cu texte mai lungi în postări pe facebook, scrise cu mai mult curaj. Se pare că mă pricep să vorbesc despre mine. Nu în sensul laudativ, ci în sensul că cel mai mult îmi place să povestesc experiențele mele, pentru că de când am descoperit că fiecare experiență vine special pentru ca eu să învăț ceva de acolo, mi-am dat seama că aceeași experiență povestită poate să aducă un plus, o idee, o speranță, cui citește.
Nu îmi place să predau, nu îmi place să explic cum trebuie făcut X lucru, pentru că la baza perfecțiunii de fapt nu stă nimic, totul este relativ și ține de percepția cititorului sau a privitorului.

Asa că iată-mă cum am început să scriu despre… nimic.

Scriu gânduri, idei, experiente trăite, totul expus prin prisma mea, prin „harta mea” cum se spune în programarea neuro-lingvistică.
Scriu povestea mea, una dintre ele de fapt.
Concluzia este de fapt urmatoarea: noi toți ne naștem cu multe abilități, de care suntem conștienți toată viața, sau de care devenim conștienți pe parcurs, mai devreme sau mai târziu.  După cum am scris mai sus, la mine abilitățile native sunt clar pe zona artistică: desen, scris, dans, muzică. Însă se pare că nu numai. Limitările ne sunt create tot de către noi înșine câteodată.
De 1 an am descoperit că am o altă abilitate, și anume sunt un bun trăgător cu pistolul. Deci în extrema opusă zonei artistice. Acest fapt mi-a deschis ochii către realitatea clară că noi toți putem face aproape orice ne propunem, și că dacă ceea ce ne propunem se și încadrează în abilitățile primite „din oficiu” atunci clar lucrurile merg lin, și cu foarte mici eforturi se pot obține rezultate extraordinare.
Pe curând…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copyright © 2008-2022 Roxana Dumitru, Bucuresti - Romania