Salveaza Feminitatea – Dermopigmentarea sprancenelor in cazuri medicale

Salvează Feminitatea este despre a reda frumusețea naturală femeilor ce suferă de cancer, și trec prin cumplitele tratamente cu citostatice, care le lasă pentru o perioadă lungă fără podoabă capilara, fără sprâncene si fara gene.

Demersul a fost inițiat in urma cu 4 ani, pe baza de voluntariat. Tot atunci am anunțat si deschiderea noastra către toate persoanele, toți tehnicienii, care doresc sa se implice, care doresc sa se alăture demersului.

Am constatat însă că deși dorința e a face bine este regăsită la foarte multe persoane, acestea nu stiu exact cum sa faca pentru a face bine până la capăt, și nu doar pentru o scurtă perioadă de timp.

Pacientele raman fara fire de par doar pentru o perioadă, nu pentru toata viata. Aceasta perioada poate tine de la cateva luni, până la mai mulți ani, deoarece in functie de fiecare organism, firele se regenereaza mai rapid, sau mai lent. Ele însă cresc din nou, și nu le putem trata la fel ca si sprancenele ce necesita corecții, sau reconstructii, și pentru care purtatoarele isi asuma o plata repetată, un cost periodic, la intervale regulate, pentru a le reimprospata.
Decat daca pacientele isi doresc in mod expres acest lucru. Cum de altfel se si intampla, cateodata. Însă de cele mai multe ori, pacientele isi doresc doar un suport pe perioada in care nu au sprâncene, și nu își doresc modificări sau corecții ale fizionomiei. Ele se simt foarte bine în pielea lor.

Si aici intervine diferenta intre o clienta si o pacientă.

Clientele beneficiază de design al sprancenelor, de remodelare, de măsurători cat mai exacte, de simetrie pe cat se poate de perfecta, de preferinte in functie de culoarea părului la momentul respectiv, sau de tehnici in functie de ce le place mai mult.

Pacientele trebuie sa beneficieze de un ajutor pe o perioadă limitată.

De reconstrucție pe o zonă care este sau la un moment dat va fi curata de fire de spranceana. Aceasta inseamna ca suntem limitați în a alege tehnica de lucru, forma, grosimea, culoarea. Pentru ca totul trebuie sa imite cat mai bine naturalul.
Forma creată prin dermopigmentare nu poate fi alta decat forma naturala a sprancenelor pacientei. Se urmărește linia arcadei.
Ca si pont: daca pacienta are o fotografie in care avea sprancenele naturale, asa cum le purta ea in mod normal, folositi-va de asta ca si model.

 

 

Tehnica de lucru:

Obligatoriu fir cu fir + shading.
Este absolut necesar sa creem iluzia de naturalețe, și acest aspect il putem obține doar luând ca exemplu o spranceana naturala.
Ca sa putem imita realitatea, este necesar sa lucram in tehnica fir cu fir, completată de umbrire, deoarece firele naturale, pe zona mediană a sprancenelor, se întrepătrund si crează o umbra.

Puteti vedea alături un exemplu de spranceana realizată in etape, în aceeași sedinta, prima etapa însemnând realizarea firelor, și a doua etapă însemnând shading-ul.

 

 

Exista 2 variante in care se pot prezenta sprancenele pacientei la momentul realizării procedurii:

— naturale, cum le poartă deja, și încă nu a început tratamentul cu citostatice.

 

În acest caz trebuie sa facem abstracție de firele existente, și să realizăm procedura parcurgând toti pașii. Nu va lăsați păcăliti de faptul că sprancenele au fire multe, ca sunt dese. Nu ajuta cu nimic daca facem doar o completare cu fire. Nici daca desenam fire peste toata suprafata sprancenelor. Este absolut necesar sa realizam si umbrirea, deoarece altfel, cand vor cădea toate firele, va rămâne un desen rar, niste fire cu spatii intre ele, și nu este nimic frumos sau natural in asta.
De asemenea, dacă discutam despre aceasta varianta, atunci analiza asupra modului de lucru(presiune, adâncime, viteza de lucru) se face clasic, în funcție de tipul de ten.

 

 

— foarte rare, sau lipsite total de fire, ceea ce înseamnă ca deja a trecut prin tratamentul cu citostatice.
În această situație, lucrurile stau diferit.

Ca si particularitate generala la pacientele ce au facut citostatice, si sunt intr-o perioada apropiata dupa terminarea tratamentului, este uscaciunea pielii acestora. Din cauza tratamentului, tenul se deshidrateaza extrem, transformându-se într-un ten uscat. Fara exceptie. Acesta este, daca putem spune asa, singurul avantaj pe care il prezinta aceste proceduri. Faptul că orice vom lucra, daca lucram corect din punct de vedere tehnic, retentia va fi maximă. Din prima ședință. Foarte rar este necesar un retus.
De ce?
Pentru ca pacientele nu își doresc perfectiune. Ele isi doresc sa aiba sprâncene. Nu contează că firul nr. 14 nu a prins perfect, și nici ca stânga este cu jumatate de milimetru mai îngustă, mai sus, sau mai jos, decât dreapta.

Textura pielii pacientelor este diferita, după cum am spus. Se aseamana cu un ten matur, uscat. O piele uscată este de obicei si foarte subțire. De aceea, trebuie lucrat mai usor, mai superficial, pentru a nu crea traume pielii, și pentru a avea o vindecare optimă.
Cel mai probabil știți asta deja, însă în funcție de cum lucram, de adâncimea, viteza si presiunea asupra pielii, depinde si retentia. Cu cat traumatizam pielea mai mult, cu cat lucram mai profund, cu atât culoarea se elimina din piele la vindecare, sau se vindeca alterată ca si aspect. Cu pete, sau gri.
Aici iau in calcul ca s-a facut in prealabil o analiză corecta asupra pielii, pentru alegerea culorii, a pigmentului. Nu discutam cazurile de alegere greșită din start a culorii.

 

Si acum, ca sa fac o mica recapitulare asupra etapelor de atins cand facem o programare unei paciente, pașii sunt:
— solicitarea unei adeverințe de la medic cu diagnosticul;
— solicitarea acordului medicului curant pentru realizarea procedurii ( sunt paciente care nu conștientizează riscurile la care se supun cand beneficiază de o procedură e dermopigmentare in timpul tratamentului cu citostatice. Sistemul imunitar este scazut la minim, și orice intervenție poate cauza o infectie);
— realizarea procedurii propriu-zise – fir cu fir + shading;
— follow-up pentru a fi sigure ca totul a decurs ca la carte;
— retusul, în cazul in care este necesar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © 2008-2018 Roxana Dumitru, Bucuresti - Romania