Simetria si Asimetria feței

Nu stiu daca v-ati gandit vreodata la asta, dar oamenii prezinta asimetrii pe toata suprafata corpului: brate, picioare, sâni (femeile știu 🙂 ), pe față, jumatatea stângă diferă de jumatatea dreaptă mai mult sau mai puțin.

Cand vine vorba de fizionomie, aceste diferențe sunt studiate si explicate de stiinta numită Face Reading (Citirea Chipului – da click ca sa citești mai multe despre asta ). Este vorba despre aspecte emotionale ce se afiseaza prin trasaturi faciale care in funcție de manifestarea lor, creează simetrie, sau asimetrie pe fața fiecarui om.

La acest aspect se mai adaugă mimica, ticurile si microexpresiile, care creaza o asimetrie la nivel de volume ale feței. Prin contractarea involuntară a mușchilor, unele zone ale fetei ajung să fie mai tonifiate, și alte zone raman mai flasce, mai lipsite de tonus, mai lăsate. Datorită faptului că poate o persoană ridică mai mult din sprânceana stânga, pleoapa și mușchiul din zona arcadei, din zona ochilor și a sprâncenei sunt mai tonifiate și acest aspect devine evident prin faptul ca ochiul stâng ajunge să fie aparent mai mare, mai luminos, cu pleoapa mai ridicată, prin comparație cu partea dreaptă din exemplul nostru, unde mușchiul din zona arcadei nu este antrenat și tonifiat, și automat pleoapa rămâne mai lăsată, mai coborâtă pe ochi.

Las mai jos 2 colaje exemplificative pentru acest tip de asimetrie datorată mimicii (mișcării) excesive a sprâncenelor.

În exemplul alăturat, clienta avea o asimetrie nativa, pe care am corectat-o in proportie de 90% cu ajutorul micropigmentarii sprancenelor.

 

În exemplul de mai jos, clienta avea o mimica excesivă, si anume ridica spranceana stânga când deschidea ochii. Este un tic pe care aproape toate femeile îl au. Am surprins acest aspect facand fotografii cu ochii inchisi si deschisi, pentru a evidenția diferența. Ca și consecință, ochiul stang este mai amplu,  mai deschis, cu pleoapa mai tonifiata, si pare mai mare decât ochiul drept.

 

Acum ceva vreme am văzut un proiect realizat de un fotograf care dorea sa evidențieze asimetriile prezente în fizionomia oamenilor, la modul general. Proiectul a fost foarte amplu, si avea în portofoliu un număr foarte mare de portrete făcute în aceeași lumina, foarte calculat ca sa se poată evidenția doar asimetria feței.

Am încercat sa reproduc pe cat am putut aceasta idee de proiect, ajutandu-ma de portrete făcute de mine în salon. Din păcate lumina nu este simetrica, aspect ce se vede cu ochiul liber cam în toate pozele, însă ideea de fond, si anume faptul ca fețele oamenilor prezintă asimetrii pe toata suprafata lor, la toate trasaturile existente (nas, barbie, gura, pometi, tâmple, ochi, mandibula, sprâncene, frunte, si toate trăsăturile și volumele ce compun o fizionomie) poate fi observata cu ușurință.

Atenție! Am ales persoane cu fizionomii armonioase, tocmai pentru ca la asimetrii usor mai mari, diferențele devin șocante,  si nu am vrut sa creez un articol spumant (mai ales ca persoanele din poze sunt preponderent cliente reale) ci doar să evidențiez ideea articolului.

Sper ca după aceasta experiență sa arătați mai multă blândețe fata de voi înșivă, cât și față de specialiștii ce pictează pe fetele voastre, si care de multe ori nu pot crea simetrie perfecta pentru ca… este imposibil.  Este imposibil sa se creeze simetrie perfecta pe o față în mișcare, care după ce ca prezintă asimetrii de volumetrie, mai are si o mimica, ticuri, microexpresii, vorbește, se strâmbă, rade, se incrunta, adică se mișca continuu. Simetrie perfectă poate fi creata doar pe o foaie de hârtie alba, sau pe o față inerta, adormita poate 🙂

Știți metafora care spune ca sprâncenele trebuie sa fie doar surori, nu gemene? Despre asta este vorba.

Va îmbrățișez cu drag!

Mai vorbim…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Copyright © 2008-2023 Roxana Dumitru, Bucuresti - Romania